Fluture pictat cu degetul

Ieri dupa-amiaza a fost vreme urata afara, asa ca, am stat in casa si i-am dat lui M. sa picteze un fluture cu degetul. A fost foarte incantat pentru ca-i place genul acesta de activitati si a trecut ceva vreme de cand n-a mai pictat cu degetele! Fluturele l-am copiat (pe hartie de calc) din cartea Pictam cu degetelele, ce face parte din colectia Scoala celor sapte pitici, editura Litera. Se poate lucra direct pe carte, dar eu am imprumutat-o de la prietena mea, Dana (mii de multumiri), si atunci am copiat desenele. Mie mi-a placut ca desenele sunt usoare (fara multe detalii), numai bune pentru copii de 2-3 ani. Si inca un motiv in plus sa o achizitionati e faptul ca fiecare imagine contine cate o scurta poezie, alcatuita din 4 versuri, care poate fi memorata cu usurinta de copiii de grupa mica. Dupa ce-am scos modelul l-am xeroxat pe o coala de carton crem. Hartia fiind prea subtire, se onduleaza cand se picteaza pe ea. Am pus in patru capace de la pet-uri vopsele  pe baza de apa speciale pentru pictatul cu degetele. Noi le avem de la Noriel si se spala usor de pe maini si de pe masa, in schimb se usuca foarte greu plansele (chiar si in doua zile!).

Imagine

Setul acesta de vopsele contine doar patru culori: rosu, galben, albastru si verde. I-am aratat lui M. ca daca amesteca rosu si albastru mai obtinem o culoare si anume: mov. Asa arata acum fluturele:

Imagine

Cand se picteaza cu degetele, copilul trebuie sa apese cu degetul ca la amprente, nu doar cu varful sau unghia!

Dupa ce-a terminat de pictat (dupa fluture a mai vrut sa picteze si si-a ales din teancul de fise un avion) si l-am spalat pe maini am trecut la memoratul poeziei. M. l-a asteptat pe tati cu prima lui poezie invatata! Va scriu poezia, poate aveti copii mici si va intereseaza:

                                           Fluturele

 

Fluturele zburator

Ia culoarea de la flori.

O asaza pe-aripioare

Si-i frumos precum o floare!

 

 

Va doresc spor la joaca!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s