Melc, melc, codobelc

Imagine

Acum vreo doua zile am avut ceva de rezolvat si neavand cu cine-l lasa pe M., l-am luat cu mine. Toata noaptea plouase si pe jos erau multi melci, un motiv bun sa-i observam si sa discutam despre ei. In timp ce-i studia( a vazut ca se tarasc, ca unii sunt mai mici, iar altii mai mari, la unii le-a vazut doar cochilia si la 2-3 le-a observat capul cu tentaculele), am cantat ” Melc, melc, codobelc”. Dupa somnul de pranz i-am pregatit o activitate legata de melci. A refacut puzzle-ul cu melcul (pe care il avem de anul trecut) si a realizat un melc din buline. Eu am trasat conturul melcului dupa piesele de la puzzle, iar M. a lipit buline colorate.

ImagineImagine

Apoi, i-am citit cateva informatii despre melc din aceasta carte:

Imagine

Cartea este aparuta la editura Paralela 45 si contine 16 pagini. V-o recomand pentru ca, pe langa pretul bun de 5 lei (eu am cumparat-o de pe net la reducere!), contine si multe activitati pentru prescolari. Pe primele doua pagini veti gasi melodia si versurile cantecului ”Melc, melc, codobelc”, apoi vi se explica, pas cu pas, cum sa confectionati un melc dintr-o cutie de branza topita, cum se poate desena un melc, sunt si exercitii de matematica si de prescriere, unul de recunoscut litera “M”, un labirint, curiozitati si altele.

ImagineImagineImagineImagine

Noi am facut putina matematica:

Imagine

Bineinteles, am adaptat fisa posibilitatilor lui M.! In loc sa deseneze flori, a asezat inimioare in fiecare grupa!

Iata si cateva informatii despre melc:

                      -Corpul este moale si alunecos, acoperit de o cochilie, in care se ascunde cand doarme sau e in pericol.

                      -Traieste pe uscat, in paduri, gradini si livezi, dar si in lacuri, rauri si in mare.

                      -Se deplaseaza tarandu-se incet cu ajutorul piciorului.

                       -Pe cap are doua tentacule  numite “coarne”, in varful carora sunt ochii.

                       -Se hraneste cu plante, in special cu frunze, pe care le zdrobeste cu limba zimtata.

                       -In timpul iernii se inchide in cochilie si doarme intr-un culcus pe care il sapa in pamant.

                       -Face parte din familia molustelor.

                       -Se inrudeste cu: scoica, sepia,calamarul si caracatita.

Cand voi face rost de o cutie de la branza topita vom incerca si craft-ul!

 

Va doresc spor la joaca!

O baie speciala

Imagine

Aseara, M. a avut parte de o baie mai altfel decat pana acum. Am vazut pe net multe idei de acest gen si tare imi doream sa le punem in aplicare, dar am tot amanat pentru ca mi-a fost frica sa colorez apa cu nu stiu ce coloranti, M. avand dermatita atopica. Noi nu folosim nici macar spumant de baie, iar pana nu demult l-am spalat  numai cu  produse din farmacie(scumpe!). Ieri, am taiat o sticla de 2l si partea de sus(cea cu capac) am prins-o cu banda de cada. Nu mi-am dat seama si-am taiat-o prea inalta si gura sticlei cu dopul erau in apa! M. nu a reusit sa vada cum curge apa cand desfiletam dopul, dar i-a placut mult sa umple sticla si apoi sa scoata capacul de la sticla. Baiatul meu este fascinat de apa, s-ar juca ore intregi in cada daca l-am lasa si cu mare greu reusim sa-l scotem din apa(dupa ce scoatem dopul de la cada si apa pleaca la culcare!).

Imagine

Am taiat si cateva bucati din folia de aluminiu alimentar pe care M. le-a mototolit, facand niste bilute. A fost incantat sa vada cum plutesc bilutele lui! Data viitoare am sa-i pun pe langa bilutele din aluminiu si niste bilute mai grele, care sa se scufunde! I-a placut mult sa pescuiasca bilutele argintii si sa le dea drumul in sticla. Dupa aceea punea apa si observa cum plutesc, dupa care desfiletam dopul si in momentul in care se scurgea toata apa, bilutele se gaseau pe fundul recipientului.

ImagineImagine

A introdus si a scos bilute pana m-am plictisit eu de facut poze!

Imagine

Ideea aceasta de baie am vazut-o pe Agenda mamei, un blog pe care l-am descoperit de curand si care mi-a placut tare mult pentru ca am gasit activitati pentru copii de 2-3 ani, usor de pus in practica. Pentru mine e important aspectul asta: sa-mi ia putin timp sa pregatesc activitatile si sa nu fiu nevoita sa cumpar nu stiu ce SF-uri de materiale! Va recomand cu drag blogul, eu l-am citit tot(si mi-am notat multe idei) intr-o dupa-amiaza, cand a dormit M.

 

Va dorim spor la baie!

 

Pictura cu bureti

M. a primit de 1Iunie o cutie cu  carticele cu literele alfabetului (pe care le vom folosi mai tarziu) si un set de pictat cu bureti. Pe acesta din urma vreau sa vi-l prezint astazi, pentru ca de o saptamana l-am folosit aproape zilnic, ba chiar, intr-o seara a venit la noi Sara, prietena lui M., si-au pictat impreuna! Am terminat deja un bloc de desen! Din punctul meu de vedere si-a atins scopul si nu-mi pare rau ca l-am cumparat! Kit-ul contine: 3 trafalete, 1 spatula buretata, 8 forme din  burete,  4 culori pe baza de apa si 4 cartoane tip sabloane. Il puteti achizitiona de pe toyscom.ro si se numeste ”Set de pictura cu buretei”. Eu l-am cumparat acum cateva luni cu 50% reducere, cand firma care il distribuie si-a inchis magazinul de desfacere din Piatra Neamt si au facut lichidare de stocuri. Urmariti-i pe net deoarece au reduceri destul de des.Imagine

Imagine

A fost pentru prima data cand M. a pictat cu bureti si a fost extrem de incantat! A analizat trafaletul pe toate partile, a combinat culorile, a mototolit in maini buretii si abia apoi s-a apucat de pictat.ImagineImagine

Mai intai s-a jucat cu masina din burete, sa vada daca merge si dupa aceea a pictat masini si stele! Noi am folosit culorile de pictat cu degete de la Crayola pentru ca, fiind in tuburi mi-a fost mai usor sa pun pe o farfurie de unica folosinta vopselele. Nu m-am prins nici acum cum as putea scoate culorile din cutiutele alea mici din dotarea setului sau ce alta metoda as putea folosi pentru a picta cu ele si cu buretii!

Imagine

ImagineImagine

Aceasta a fost prima experienta a baiatului meu cu pictatul  cu bureti. Interesanta pentru amandoi, caci nici eu n-am folosit niciodata buretii la pictat! Ieri a fost si mai fascinat de spatula buretata, pictandu-se cu ea pana dupa cot si transformandu-se astfel in ”omul verde”! Las pozele sa vorbeasca despre bucuria imensa din ochii lui!

ImagineImagineImagineImagineImagine

Chiar daca unii parinti nu sunt de acord cu mine, eu sunt fanul acestor activitati! Intr-adevar, mi-a luat ceva timp sa spal copilul si masa, dar mi se pare o experienta senzoriala fantastica pentru varsta lui! Va recomand din toata inima sa-i lasati pe copii sa descopere, sa experimenteze, sa intre in contact cu cat mai multe texturi si sa nu va mai stresati ca se face mizerie! Asta se curata! Setea copiilor de cunoastere mi se pare mult, mult mai importanta!

 

Va doresc spor la joaca si la pictat!

Bomboane de ciocolata din plastilina

Dragi copii, va uram sa cresteti sanatosi si sa aveti parte in viata numai de intamplari minunate! Iar voua, parintilor, va doresc sanatate, intelegere, sa fiti mai putin stresati si sa va bucurati cat mai mult de cei mici! Alaturi de gandurile mele bune pentru voi toti, va ofer cate o “bomboana de ciocolata” realizata din plastilina de casa!

Imagine

As fi vrut ca ziua de astazi s-o petrecem in aer liber: fie in Strand, fie la un gratar. Din pacate, vremea nu a tinut cu noi! Asadar, ne-am reorientat si am decis impreuna cu prietenele mele sa le organizam copiilor o petrecere acasa. Gazda a fost cumatra mea, Oana (mii de multumiri pentru locatie!). Organizarea a constat in umflarea baloanelor si realizarea unei portii de plastilina de casa in care am adaugat vreo 3-4 linguri de cacao neagra, pentru ca aluatul sa semene cu ciocolata. Dupa ce s-au jucat cu baloane si cu masini, Matei, David si Razvan  s-au transformat pentru vreo 10 minute in cofetari, creand bomboane de ciocolata! De mare ajutor ne-au fost cutiile si hartiile reciclate de la bomboane adevarate!

ImagineImagineImagine

Dupa atatea bomboane a sosit si pizza ca doar nu se putea petrecere fara ea! Copiii au fost maxim de incantati, mai ales Matei, care ar manca zilnic! Dupa ce-au stat la masa, cei trei prieteni si-au reluat joaca. De data aceasta, vedeta a fost o jucarie cu bile care a bucurat multi copii de-a lungul anilor!

Imagine

Asa s-au distrat astazi copiii nostri! Sper ca ati petrecut 1IUNIE cel putin la fel de bine ca noi!

Va dorim spor la joaca!

Fise Do-a-Dot

Saptamana aceasta a fost foarte incarcata pentru mine, avand foarte multe lucruri birocratice de rezolvat, asa ca nu prea am reusit sa realizez activitati cu M. Din pacate, si perioada care urmeaza va fi cam la fel. Am reusit sa ajung la xerox si i-am listat lui M. mai multe fise Do-a-Dot, trei cu insecte(despre care am tot discutat zilele acestea) si restul pentru niste activitati viitoare. Fisele Do-a-Dot sunt create de mamici din afara pentru a fi folosite impreuna cu cariocile cu acelasi nume, care la noi nu se gasesc. Le-am vazut pe Amazon, dar mi se par prea scumpe: costa intre 15 si 20 de lire! Asadar, am incercat sa le adaptez. Am gasit pe Gift of Curiosity un articol interesant (15 ideas for using do-a-dot printables to help kids learn) despre cum mai pot fi utilizate aceste fise. Cu o simpla cautare pe net gasiti printabile cu do-a-dot pe orice tema doriti, cred! Cu ajutorul lor copiii invata corespondenta unu la unu.

I-am dat lui M. prima fisa si o stampila cu o floare (pe care am mai folosit-o la alta activitate) cu care sa stampileze fiecare cerc.

Imagine

Pe a doua fisa a avut de asezat in fiecare cerc cate o bila din sticla decorativa.

Imagine

Imagine

Ultima fisa am folosit-o pentru recunoasterea cifrelor. I-am scris in fiecare cerc cate o cifra de la 1-9. Apoi le-am scris si pe buline albastre. M. trebuia sa ia cate o bulina si s-o lipeasca pe cifra corespunzatoare de pe buburuza.

Imagine

Intentionez sa-i mai dau lui M. astfel de fise si sa le folosim in alte moduri!

Va doresc spor la joaca!

Prajituri din plastilina ornate cu margele

Imagine

 

Ieri a venit la M. prietena lui, Sara. Ca mai mereu, cand sunt si alti copii in casa, m-a salvat tot plastilina! In ultimul timp m-am indragostit de plastilina de casa: e asa de simplu de pregatit , iar ideile de joaca sunt inepuizabile! M-am gandit sa le dau copiilor plastilina verde in care pusesem cateva picaturi de ulei pentru aromoterapie cu miros de primavara. Plastilina o facusem cu ceva vreme in urma, cand venise in vizita la noi Denis. Le-am mai pus alaturi cutiute( cate una pentru fiecare) cu margele de la diferite bijuterii care se rupsesera.

Imagine

Copiilor le-a placut ca plastilina mirosea altfel fata de cea din comert!

Imagine

Le-am spus sa intinda plastilina si sa faca fiecare o prajitura pe care s-o orneze cu margele. I-am ajutat eu la partea aceasta.

Imagine

Au decorat prajiturile.

Imagine

Imagine

Dupa aceea au scos margele din plastilina.

Imagine

Cand credeam ca s-au plictisit, mi-au cerut  formele pentru prajituri si s-au mai jucat o vreme!

Imagine

Eu am fost foarte incantata ca s-au jucat atat de frumos aproape o ora, timp in care si-au exersat din plin musculatura mainilor! Zilele urmatoare le pregatesc alta plastilina!

Va doresc un sfarsit de saptamana minunat si mult spor la joaca!

Transferul apei in stil Montessori

M., ca orice copil, adora sa se joace cu apa. Ma dispera cu ” spalatul vaselor”, dupa care eu trebuie sa frec jumatate de bucatarie! Asa ca, azi, i-am pregatit o activitate in stil Montessori de transfer al apei. Nu va puteti imagina ce bucurie i-am facut, chiar daca nu era pentru prima data cand realiza acest gen de activitate! Cred ca avea vreo doi ani si jumatate cand i-am aratat cum sa transfere apa dintr-o carafa intr-un pahar si invers. Din ce stiu eu sunt doua etape in transferul apei:

1) cantitatea de apa din carafa sa incapa in pahar( copilul, cand toarna sa nu verse surplusul);

2) capacitatea carafei sa fie mai mare decat cea a paharului. Dupa ce micutul a deprins prima etapa trebuie sa invete sa se opreasca din turnat in momentul in care s-a umplut paharul si astfel sa nu verse apa. Pare simplu, dar pentru un copil de 2-3 ani chiar e complicat! Pe langa atentie trebuie sa aiba si o coordonare foarte buna.

Noi ne-am axat astazi pe prima parte. M. a transferat apa din carafa in pahar si invers.

Imagine

Imagine

I-am pus la dispozitie si un prosop cu care sa stearga apa varsata pe masa:

Imagine

Nu a rezistat fara sa introduca  mana in pahar!

Imagine

Imagine

Dupa ce a rasturnat toata apa in cutia de plastic a spus ca vrea pesti ca sa pescuiasca. I-am adus un peste mare si albastru pe care il foloseste cand face baie si o stea de mare cumparata de la un second si pe care am dat vreo 0,70 lei. I le-am asezat in cutie si m-am gandit ca ar fi interesant sa colorez apa cu albastru, dar nu stiam cu ce. Colorant alimentar albastru nu aveam, iar colorantul de oua si albastrul de metil am zis ca nu se mai duc de pe mainile lui si de pe bucatarie. Mi-a venit ideea sa folosesc vopsea albastra din setul lui M. de pictat cu degetele, care se curata foarte usor. Si asa i-am facut lui M. un ” ocean”, iar el a fost maxim de incantat! Cu greu am reusit sa-i scot mainile din “ocean” dupa 1ora si 30 de minute! I-am promis ca dupa ce se trezeste il las sa se joace iar! De mult nu l-a mai prins atat de tare o activitate! Si ce m-a uimit si mai mult a fost faptul ca, in timp ce se juca cu apa albastra mi-a cerut sa torn si rosu ca sa obtinem mov, asa cum am facut cand am pictat fluturele. O singura data i-am aratat!

Imagine

ImagineImagineImagine

Va recomand asemenea activitati din multe motive. Noi vom relua joaca aceasta cat de curand!